Aroganta/incoerenta, varianta in romana

Nu va e sila sa scrieti? Nu va e sila sa va ingramadati cele douaj’ de poezii pseudosentimentale, cu cuvinte putine, da’ cu cat mai multe paranteze, prefixe, sufixe smechere si etichete de genul cvasi-romantic-post-realist-ultra-formalist-cu-influente-avangardiste pe toate blogurile? Cum naiba poti sa pui creionul pe hartie/degetele pe tastatura fara sa te intrebi daca n’a mai scris cineva inainte ceva care suna cam asa; si daca te intrebi asta, si raspunsul e ‘ba da’, cum poti sa dai click acolo pe ‘publica’ si apoi sa arunci linku’ in sus si’n jos, ca orezu’ la nunta, pe facebook, pe mess, pe twitter, pe tumblr etc etc etc?
Ar trebui sa existe o rusine, o rusine a omului care scrie. Sa’ti fie rusine cand te gandesti ca inaintea ta si Shakespeare, si Pushkin, si Baudelaire, si Goethe au facut exact aceleasi gesturi: si’au aprins o lumanare, si’au suflecat o maneca, au tusit, s’au asezat la masa si au inceput sa mazgaleasca o foaie, cu acelasi extaz si cu sentimentul ala de mandrie pe care putini il recunosc, dar care vine odata cu scrisul. Sa te gandesti la miliardele de pagini rupte, arse, mototolite care erau de sute de ori mai valoroase decat ce’ti trece tie prin cap acum si sa ti se micsoreze incet-incet dorinta de a scrie si tu, mandria, nevoia sa contribui si tu la sufocarea in mediocritate a editurilor si a blogurilor. Ganditi’va inainte sa scrieti.