Post random si sincer (=>please ignore it)

Doamne, cat de dor imi e sa nu stiu. Sa vreau sa inteleg fara sa am pretentia ca stiu, sa invat instinctiv, sa descopar, sa fie nevoie sa musc din mar ca sa spun ce gust are,  sa fie nevoie sa ma intreb ce’mi place si de ce, nu daca, sa ma intreb cum e,  sa doresc descoperind, sa nu tac si sa nu ‘trec peste’, sa scriu fara sa ma gandesc ca scriu, fara sa ma intreb daca cineva o sa citeasca, sa scriu pentru ca trebuie (must, nu have to) sa scriu, nu pentru ca vreau sa scriu. Mi’e dor sa fac planuri pentru castele de nisip si atat, mi’e dor sa ma uit pe geam, mi’e dor sa cant Bach, mi’e dor sa scap fara sa’mi fac un plan, sa nu ma chinui sa inteleg pe nimeni, pe nimeni si sa’i inteleg fara probleme, mi’e dor de dimineti cu cearceafuri albe sau zgomot de tren si seri cu chitara pe plaja. Sa nu’mi fie frica de ce urmeaza, sa nu’mi fie frica sa admit ca imi e frica, sa nu’mi fie frica sa spun ‘pune capul pe umarul meu si spune’mi ce ai’, sa nu spun ‘cum te pot ajuta’, sa ajut oricum, dar nu pentru mine, sa ma caut, sa va caut, sa fiu inconstienta de ce simt si de ce sunt ca sa nu stiu ce sa evit, ca sa nu stiu cand trebuie sa pun creionul jos, sa ma ridic si sa plec. Sa nu ma intreb daca am talent, sa stiu ca n’am si totusi sa continuu sa scriu pentru ca urla ceva undeva, sa nu imi fie teama ca ce spun suna ieftin atat timp cat suna sincer, pentru ca sunt eu in intentie de o mie de ori mai mult decat in cuvinte. Mi’e dor sa nu stiu ca daca ma dau prea tare in leagan o sa cad, ca daca dormi mai putin de 8 ore pe noapte nu functionezi bine, ca ceaiul verde ajuta la arderea grasimilor, ca nu pot sa ascult un album intreg de doom metal, ca urasc locurile cu prea multi oameni, ca imi place sa simt ca cineva se uita la mine cand eu nu ma uit la ei, ca poti sa vrei fara sa iti doresti cu adevarat. E un fel de intuneric foarte placut din care treci in semiintuneric si neplacut nu e cand se face trecerea, ci cand constientizezi ca ai trecut dincolo si ca incepi sa intelegi ce e in jurul tau. Ca incepi sa te constientizezi pe tine in relatie  cu ce vezi in jur si sa nu poti sa stingi lumina fara sa tii in continuare cont de ce’ai vazut, ce’ai incercat, ce’ai simtit inainte. Ca ai pus zece mii de etichete pe tot desi sustii ca tu esti open-minded si ca de ceva vreme nu te mai obosesti sa te uiti in spatele lor.

Mi’e dor sa pot sa recunosc ca nu stiu nimic fara sa mi se spuna ca mint, sa pot sa nu imi explic principiile, ci pur si simplu sa traiesc dupa ele, sa n’am nevoie sa mi se spuna zilnic ceva ca sa am incredere in asta. Mi’e dor sa pot sa scriu ceva fara sa ma gandesc la fiecare persoana care il va citi si la parerea lor si la parerea mea despre parerea lor. Mi’e dor sa nu masor timpul, sa ma impac cu ideea ca unii merg mai repede, iar ca cei care vor sa mearga cu mine o  sa o ia mai incet (:

All we have to decide is what to do with the time that is given to us. (mr. T.)

Advertisements

Leave a comment

Filed under youknowmeimimpulsive

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s